Home

Santiago de compostela am fost acolo

Nu am făcut pelerinaj ca să ajung în Santiago de Compostela și nici nu mi-am planificat în amănunt plecarea. Abia acum, după vreo 3 săptămâni de când am fost la Santiago, îmi dau seama că am ajuns acolo pentru că așa a vrut Cel de Sus Harta # SANTIAGO de COMPOSTELA, Spania // fotografii luate de turişt

SANTIAGO de COMPOSTELA, Spania - impresii, păreri

Camino de Santiago pe bicicletă (5): Galicia și finalul

mai am două linkuri, continuare a articolului de data trecută care a fost publicat în 121.ro. Drumul către Santiago partea a II-a și partea a III-a. Am fost și eu invitată la povești acolo, dar, din păcate, sînt prinsă aici cu alte treburi Albergue-ul, cel mai mare pe care l-am întâlnit, are 100 de locuri pentru pelerini. Și a fost primul albergue oficial unde am găsit loc după multe zile. Ziua 11: Baamonde - Santiago de Compostela. Aș fi vrut să ajung cât mai devreme la Santiago. Drumul se anunța a fi relativ simplu, fără prea mare diferență de nivel Ieşeanca Daniela Cadar a parcurs pe jos celebra rută din nordul Spaniei. A pornit din Pamplona, iar după mai bine de o lună, dureri cumplite de picioare şi întâlniri pe potecile de munte dintre cele mai diverse, a ajuns la destinaţie, în Santiago de Compostela. Am făcut drumul pentru Dumnezeu, ca să-i mulţumesc pentru tot ce mi-a oferit!, spune Daniela Browse 10,668 santiago de compostela stock photos and images available, or search for camino de santiago or santiago de compostela cathedral to find more great stock photos and pictures. santiago de compostela cathedral - santiago de compostela stock pictures, royalty-free photos & images Acestea au fost mailurile de pe Camino.Scrise acolo.. Nu cred ca as fi putut scrie ulterior despre Camino A 13 zi a fost SANTIAGO DE COMPOSTELA. In a 13 zi nu am mai scris nici un mail. Pentru ca nu mai era nimic de scrisnimic de spus Drumul fusese făcut. In a 13 zim-am trezit dimineața

Descoperă Santiago de Compostela, SANTIAGO de COMPOSTELA

  1. Năsăudeanul şi-a luat rucsacul în spate şi a plecat pe cărare. În 29 de zile a parcurs traseul din Pamplona până la Santiago de Compostela. Conform ghidului, am mers 742 de kilometri, cam 35 de kilometri pe zi, conform GPS-ului - 812 kilometri. Mă mai gândesc dacă mai fac 126 de kilometri până în Finisterre şi Muxia
  2. De la Cluj a luat spre Bucureşti, apoi spre Bilbao, iar de acolo a început adevărata provocare, pe jos, până la Santiago de Compostela. Avea în spate un rucsac de câteva kilograme, cu haine bine alese ca bagajul să nu fie prea greu
  3. o de Santiago pe care l-am parcurs. De ce Ca

Harta # SANTIAGO de COMPOSTELA, Spania #AmFostAcol

  1. o, alături de mii de pelerini din întreaga lume, de la Pamplona până în Santiago de Compostela (Spania). 25 - 30 km de mers zilnic, cu opriri clare, dormit în alberguri, un drum de pelerinaj care respiră istorie, cultură, frumuseți naturale, pe cât de variate, pe atât de provocatoa re.
  2. Drumul spre Santiago de Compostela a fost marcat. CLAR TV - Muscel. July 31, 2020 ·
  3. o de Santiago. Prima poveste am auzit-o de la Mihaela Tatu. Am fost invitate ambele la emisiunea Rai da' Buni, pe vremea cand locuiam la Bucuresti. Nu o cunosteam pe Mihaela personal
  4. Noi am fost în iunie și chiar a fost ok. Se pare că cea mai bună perioadă, dacă nu vrei să te plouă, ar fi iunie-septembrie. Cum ajungi în Nordul Spaniei: Aeroportul din Asturias e bun pentru Asturias (logic), Cantabria și chiar și pentru Galicia, dacă nu găsești bilete iefine pentru A Coruna, Santiago de Compostela sau Vigo.
  5. Efectiv se parcau masinile ca intr-un joc de tetris. Conditia sa parchezi acolo era sa lasi cheia la receptie, ca sa mute masina daca este necesar. Surprinzator, dar masina a scapat neatinsa si a fost si mutata de unde o parcasem. Din Santiago de Compostela, spre Capatul lumii. Altceva in afara de cina la Maruja Limon nu am facut in Vigo
  6. o de Santiago? Când am auzit prima dată de Ca
  7. te mare lucru (chiar m-am mirat că am uitat aproape de tot locurile prin care am fost), îmi a

Santiago De Compostela Am Fost Acolo - hsdb

ATENTIE! Traseul El Camino de Santiago del Norte - 12: Sobrado Dos Monxes - Arzua - Santiago de Compostela a fost parcurs in urma cu aproximativ 9 ani si exista posibilitatea foarte mare ca unele informatii regasite in acest material sa nu mai fie de actualitate. Verifica din mai multe surse starea drumurilor publice si / sau forestiere, precum si a drumurilor si / sau potecilor montane, dar. Salariul unei gospodine Santiago de Compostela= 809.01€ Salariul unui inginer mecanic Santiago de Compostela= 2,160.92€ Salariul unui farmacist Santiago de Compostela= 2,945.01€ Salariul unui instalator Santiago de Compostela= 1,099.15€ Salariul unui secretar Santiago de Compostela= 1,011.04€ Cercetări legate de salarii

The cheapest way to get from Sant Fost de Campsentelles to Santiago de Compostela costs only 57€, and the quickest way takes just 5¼ hours. Find the travel option that best suits you Melide e doar la 2 zile distanță de Santiago de Compostela și nu poți să treci fluierând pe aici fără să te oprești să mănânci caracatiță. Încă eun mister pentru mine pe unde se ascund toți oamenii cu care împărtășești drumul. Albergurile sunt destul de libere, chiar dacă am ajuns pe când băteau clopotele de ora 17

Eu am fost în pelerinaj pe Camino del Norte - Northen Way (Drumul de Nord), pe jos, plecând din Ribadeo, localitate aflată în Galicia, pe țărmul Mării Cantabrice, parcurgând 187 de km în 9 zile. Am plecat din Ribadeo, luni 26 iulie 2004 și am ajuns în Santiago de Compostela, marți 3 august 2004 El Camino de Santiago de Compostela. El Camino del Norte ultima zi. Ca orice experienta impresionanta din viata, El Camino s-a incheiat astazi. A fost greu, a fost frumos, a fost o experienta greu de descris. Ultima zi am petrecut-o cu grupul de prieteni de pe drum, incercand parca sa prelungim ultimele momente petrecute impreuna Cu toate că drumul n-a fost ușor, iar la sfârșitul lui mi-am zis că în veci nu mai calc prin acele locuri, în 2014 am plecat din nou, de astă dată de la Lisabona, pe Camino Portughez, împreună cu soțul meu, care în prima călătorie n-a venit cu mine, a așteptat să vadă dacă mă mai întorc vie de acolo În 2015 am făcut un. Prima oară, am înțeles, a fost cea în care am avut noroc. Au fost ani în care în nordul Spaniei a plouat mai mult ca-n Anglia. De ce merg oameni pe Camino de Santiago? Întrebarea aceasta se găsește și pe formularul pe care trebuie să-l completezi la sfârșitul pelerinajului, în Santiago de Compostela Pulpo gallego. E un fel de mâncare tradițional din Galicia, regiunea din nord-vestul Spaniei.Sora unei prietene, care a locuit timp de un an în Santiago de Compostela, mi-a spus să nu cumva să merg acolo și să nu mănânc caracatița.Așa că atunci când am ajuns în Santiago, primul lucru a fost să caut un loc unde să pot mânca pulpo gallego

Pelerinajul Santiago de Compostela . 8 Jun 2014 . Ziua 11 (6 iunie) - Logronos - Navarette - 13 km mă duc să-mi iau hainele de pe sfoară. Ajung acolo, 60% din haine au dispărut, iar la 5:30 erau unii cu bagajele făcute, gata să iasă din clădire. ,mă bucur brusc că n-am fost văzută de nimeni. Ce-ar crede lumea? Că mai. Un fost coleg de liceu de-al prietenei mele, care a avut o bursa in Santiago si isi face acum doctoratul acolo, mi-a zis ca e cel mai frumos oras in care a fost pana acum, ca are o incarcatura de mistic si istorie, toata lumea e friendly si shiny, toti sunt obisnuiti cu pelerinii. In fiecare zi vad 50 de fete noi, chiar daca stau intr-un. Anul acesta am rămas restanți cu traseul Santiago de Compostela - Muxia-Finisterre, așa că am hotărât ca anul următor să mergem pe Camino portughez, de la Lisabona la Santiago de. FLORIN ROȘOGA: Despre Camino am aflat inițial cu vreo 10 ani în urmă, la acel moment nu i-am acordat atenție. În ultimii 3 ani s-a întâmplat să cunosc oameni care au fost acolo și care mi-au povestit despre experiența lor. Camino de Santiago este un vechi traseu de pelerinaj, urmat timp de secole de oameni Catedrala Santiago de Compostela Pe locul presupusului mormânt al rămăşiţelor lui Santiago a fost ridicat un sanctuar, iar în anul 1078, din ordinul Regelui Asturiei Alfonso al II-lea, a început construcţia unei mari catedrale care a continuat de-a lungul Evului Mediu, până în anul 1211

Pelerinaj? Aici DA! / impresii Descoperă Santiago de

Camino de Compostela un pelerinaj care ma recheama

Grădinile Palatului de cristal - (gratis, 8 am - 9 pm) Centrul portughez de fotografie - clădire care a funcționat ca închisoare până în 1974, sfârșitul dictaturii lui Salazar. Dacă aveți mai mult timp la dispoziție, puteți să mergeți în excursii de o zi: Braga și Guimares, pe valea râului Douro, Santiago de Compostela. In Santiago de Compostela. Publicat pe iulie 26, 2008 de Christina. Standard. In Santiago ieri a fost o duminica mohorata de noiembrie, azi e o vineri vesela de iulie. Vremea isi face de cap, eu ma adaptez cu 3 randuri de haine pe care le pun si le scot dupa cum e cazul. Din geanta nu lipsesc ochelarii de soare si umbrela Acum nu știu câți știu de El Camino Santiago de Compostela. Cumva, dacă dai pe Youtube El Camino, prima chestie care apare este El Camino del Rey. Ăla e un alt drum, în sudul Spaniei. Poate altădată, mai ales că are doar 8 km. Drumul din nordul Spaniei este cel despre care vorbesc. Astral vorbind, El Camino este așezat.

Camino del Norte (pelerinaj la Santiago de Compostela) Planeta asta e absolut superbă. Nici nu aveți habar câte pierdeți nefacând astfel de drumeții.. Sunt extrem de fericită că, în sfârșit, mi-am mai îndeplinit un vis :). Nicăieri nu putea fi mai bine și mai frumos decat acolo. Am umblat 29 de zile Ziua 31, Jurnal pe Camino - Finisterre. A fost ultima zi pe Camino și pentru prima dată nu am scris despre ziua mea. Mă aflu înapoi în Santiago de Compostela cu câteva ore înainte de a zbura înapoi acasă. Am fost la slujbă și acum scriu din cafeneaua Cervantes pentru că m-a atras numele. Deși e zona catedralei, este destul de.

GALICIA, Spania - atracții turistice, fun, restaurante

Everything will be okay in the end. If it's not, it's not the end. John Lennon Asturia este a treia regiune autonomă străbătută de Camino de Santiago. Drumul către Santiago de Compostela este străjuit de Parcul Național Los Picos de Europa (adică vârfurile Europei) în partea stângă și același golf Biscaya, de o frumusețe răpitoare, pe partea dreaptă Boasting a garden, terrace and free WiFi, Santiago KM-0 is set in Santiago de Compostela, 100 metres from Santiago de Compostela Cathedral, 100 metres from the Pilgrim Office, and 500 metres from the Tourism Office. At the hostel, each room is equipped with a locker Vigo, Santiago de Compostela - Spania. By Mihai 14/10/2015. 06/01/2017. Concediu, Spania. Urmatoarea zi, urmatoarea excursie. A doua si ultima organizata. 1. 5 ore cu autobuzul dus la unul din cele mai importante centre religioase din Spania. 1.5 ore intors din Santiago de Compostela. A mai ramas 2 ore de plimbat Camino di Santiago de Compostela 2013. Download. Camino di Santiago de Compostela 2013. Emil Dumea. Important nu eşti tu, dar drumul pe care mergi! Dacă aceste pagini vor folosi cuiva, atunci ele şi-au atins singurul scop pentru care au fost scrise. Miercuri, 24 iulie: Iaşi-BucureştiCugetări preliminare A sosit din nou ziua plecării La sfârşitul săptămânii trecute, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Ioan Robu, arhiepiscopul mitropolit emerit de Bucureşti a fost inaugurat Centrul de Pelerin..

Camino de Santiago - Ghid de călătorie spre Santiago de

CARMELA, Santiago de Compostela - Rezervați cu Garanția Celui Mai Bun Preț! 5 comentarii și 11 fotografii așteaptă pe Booking.com Am vorbit cu Petre Roman, care a făcut o bucată de drum. Am vorbit cu Cristi Iacob. Pe toți cei care au făcut Camino, m-am apucat și i-am sunat să văd cum e și ce se întâmplă. Am vrut să plec pe Camino în 2011, dar când am fost la un control medical și am aflat ce probleme de sănătate am, a trebuit, obligatoriu, de pe o zi pe.

Smilla, ai scris ca ai stat ceva vreme in Santiago de Compostela. Te roooog, povesteste-mi si mie cum e pt ca stiu ca se fac pelerinaje acolo si am citit si o carte scrisa de Shirley Maclane care a facut acest pelerinaj pe jos. Pupic În acest sfârşit de săptămână, pelerini români care au luat-o la pas, în credinţă, pe El Camino de Santiago, Spania, se întâlnesc la Braşov. În ambianţa munţilor, vor încerca să retrăiască momentele speciale trăite pe cel mai celebru şi provocator drum al vieţii: drumul Sfântului Iacob, cale de Ajuta la evitarea aparitiei basicilor. Cel putin mie mi-a fost de mare folos: 3 basici in 39 de zile, e lucru mare. . Si uite asa, incet incet am parcurs cei 799 de km din Saint Jean Pied de Port si pana la Santiago si apoi inca vreo 120 km pana la Muxia. In total, eu zic ca au fost peste 1000 km. Am fost pe Camino intre 20 mai si 27 iunie. Spre exemplu, in intreg anul 2006, am fost doar 45 de cetateni romani (dintr-un total de 100.377 pelerini - nici macar cat pasagerii unui autocar), iar anul trecut am fost 78 (din 125.141 pelerini). Cei care parcurg o parte din camino fara a ajunge la Santiago de Compostela nu sunt cuprinsi in aceste statistici

Camino del Norte - pelerinaj la Santiago de Compostel

Centrul istoric al orasului Santiago de Compostela a fost inscris in anul 1985 pe lista Patrimoniului cultural UNESCO. Principalele atractii turistice sunt: Catedrala, Manastirea San Pelayo, Muzeul de Arta Sacra. Santiago de Compostela se afla la aproximativ 35 km de coasta Atlanticului si la 74 km sud de orasul La Coruna, si este punctul. Din această capitală istorică şi culturală a Ţării se pleca împreună - în Evul Mediu - ca pelerini, pe Calea Transilvaniei (prin Transilvania), spre Santiago de Compostela.Astăzi aici trăiesc mulţi studenţi din diferite părţi ale lumii. Îmi amintesc de o întâlnire virtuală, pe care am avut-o în martie, cu Scholas Occurentes, în care îmi spuneau că acest oraş, anul. Traseu cu bicicleta MTB XC El Camino de Santiago del Norte - 1: Bilbao - Portugalete - Castro Urdiales - Laredo, Vizcaya - Cantabria, Spania. Camino de Santiago sau Camino este un drum. Drumul spre mormantul Apostolului Iacob, spre Santiago de Compostela. Un drum care este parcurs de oameni din intreaga lume. Pelerini. Pe jos. Pe bicicleta. Sau calare. S-au scris carti despre experientele. Antic Roman Palace Alanya Am Fost Acolo. Hammam sauna and massage facilities are provided at an additional fee. Hammam sauna and massage facilities are provided at an additional fee. In spatele hotelului si in imprejurimi sunt magazine mici iar seara 16 24 strada din spatele hotelului este inchisa si intreaga strada e un bazar ACCIDENTUL DIN SPANIA: Mecanicul trenului deraiat la Santiago de Compostela a fost acuzat de omucidere din culpa De joi, de la ora 19.40 (20.40 ora Romaniei), el este arestat din punct de vedere juridic pentru presupuse fapte de omucidere din culpa, a declarat Jorge Fernandez Diaz in cadrul unei conferinte de presa

Iubește-te ca și cum viața ta ar depinde de asta. Autor Kamal Ravikant. Kamal Ravikant a meditat cu călugări din Himalaya, a fost infanterist în armata americană şi a făcut pelerinajul la Santiago de Compostela, mergând pe jos aproape 900 de kilometri.A fost cât pe ce să nu public această carte. Pentru că îmi era frică.Eram un preşedinte executiv care avusese o cădere. Poate v-ați săturat de trăsăturile de Facebook și de confidențialitate a datelor. Trei săptămâni mai târziu, ne-am întâlnit şi am conversat 14 ore am mers de la cafea la restaurant la altă cafenea, la alt restaurant, şi când m-a condus acasă l-am reevaluat Nu vă fie frică, nici o notificare în banda dvs Azi vin cu cei mai buni Cărți Paulo Coelho, unul dintre cei mai de succes scriitori din istorie, pentru adulți, copii și adolescenți.Unele dintre cele mai proeminente titluri sunt Alchimistul, Maktub sau Veronica decide să moară.. Paulo Coelho este un aclamat scriitor brazilian născut în 1947. Cu peste 140 de milioane de exemplare vândute în întreaga lume, a doborât mai multe.

Uite, de pildă, în ultimii trei ani, au apărut la noi două cărți despre El Camino, ambele scrise în urma parcurgerii itinerariului spre Santiago de Compostela. Și ambele autoare sînt - vorba aceea - fete din multinaționale! O elită, deocamdată. Dar trend-ul se difuzează și spre celelalte medii sociale Pelerinajul Santiago de Compostela . 2 Jun 2014 . Ziua 7 (2 iunie) - Obanos - Villatuerta - 20,5 km de am ieșit rapid din albergue și am purces la drum la 6:50! Imediat după prima vale, s-a arătat orăselul Puente de la Reina. Un oraș plin de istorie, între cetățile căruia s-au dus multe bătălii importante pentru provincia.

Conferința despre Camino de Santiago - Zully's Word

31 de zile pe Camino de Santiago. Au trecut aproape doi ani de când am făcut pe jos acest drum de 800 de km, pornind din Franţa, trecând Pirineii şi ajungând, în cele din urmă, în oraşul spaniol Santiago de Compostela 9 Lectii de Viata traite pe Camino de Santiago. 708 km, 27 de zile, multe provocari, lectii de viata, durere, bucurie, oameni minunati. Asa as putea rezuma in cateva cuvinte experienta acestui drum sfant,a acestui pelerinaj incarcat de lumina si binecuvantare. Am pornit din Pamplona si am mers pana la catedrala Sfatului Iacob din Santiago de. Constientizeaza motivul pentru care te afli acolo. Deschide-ti inima si sufletul pentru a simti vibratiile locului. Mediteaza sau macar acorda-ti timp ca sa simti si sa absorbi orice forma de energie asociata cu obiectivul respectiv. 7 destinatii cu o puternica incarcatura spirituala 1. Drumul catre Santiago de Compostela (Spania De la ea şi prietenul ei, Mark, am primit jurnalul ce l-au scris în primul lor pelerinaj, în anul 2006. Îl recomand tuturor pentru bogaţia de informaţii ce le cuprinde despre tot traseul, de la Saint Jean Pied au Port, până la Santiago de Compostela, şi apoi la Finistere

49 likes. squirrel_eve. Day 26 - 6th October. Santiago de Compostela to Vilaserio. I was the strange girl that mixed cheese with all types of fruits I will remain in the french pilgrims memory as the one that ate a banana with cheese. Some days were better and I mixed apples or plumes Camino de Santiago pe bicicletă (5): Galicia și finalul. Galicia este ultima regiune străbătută de El Camino del Norte. Este, totodată, depopulată și tristă. Este, așa cum foarte bine a descris-o Adrian Georgescu, ca o povestire a lui Borges sau ca un fado. Am întâlnit multe clădiri în paragină, iar tinerii pare că

Am stat de vorbă cu Heidi și fata ei mai bine de o oră, despre Camino, despre viață, despre cum fiecare brânci te face să te ridici mai puternic și mai curajos, te face să îți pese mai mult de tine, să cauți soluții și să îți reinventezi viața Ziua 30. Heidi's house - Santiago de Compostela, 33 k Cred că bicicleta o poți lega la intrare, acolo nu prea sunt cazuri de furt. 3. M-am întors prin Madrid, într-adevăr. Era puțin mai rapid și mai convenabil ca orar, la vremea aceea. 4. Nu cunosc orarul slujbelor. Sunt câteva refugii mici în Santiago de Compostela și un albergue f mare la Monte do Gozo, imediat înainte de oraș Obiectivele de mai sus pot vizitate lejer în câteva ore de plimbare prin Cartagena. Palatul Consistorial de la începutul străzii Mayor. Leo făcând poza de mai sus cu semnul de la Camino de Santiago sub picioare. Din Cartagena începe una dintre cele mai lungi rute a pelerinajului către Santiago de Compostela Primul meu Camino a fost greu, am avut tot felul de opreliști, dar important este că am izbândit, iar de atunci, n-am mai plecat niciodată de acolo. Doar cei care au făcut acest drum, cei care au mers 800 de kilometri pe jos sau chiar mai puțin (până la urmă, nu cred că numărul kilometrilor contează prea mult) mă vor înțelege Am mers acolo pentru a-i întări în credință pe frații mei (cf. Lc 22,32); am făcut aceasta ca martor al lui Cristos Înviat, ca semănător al speranței care nu dezamăgește și nu înșeală, pentru că își are originea în iubirea infinită a lui Dumnezeu față de toți oamenii. Prima etapă a fost Santiago. Încă de la ceremonia.

Plata Taxa Pasaport Bucuresti - khaskjdn

Am fost si eu acolo , cu familia, in 2004. Reply . claudiu on februarie 5, 2010 8:37 am. Pingback: Din Bucuresti in Santiago de Compostela cu bicicleta. Camino de 4.000 de kilometri pe doua roti » Think Outside The Box. florin on martie 22, 2011 9:46 am (!) am fost cicoare, mierlă, piatră, lup şi tei, verb şi adverb şi aoleu şi alelei... În urmă cu zece zile, aproape de orașul galician Santiago de Compostela, grupuri de pelerini se strecoară sub o ploaie rece către destinația finală. Sub umbrele și măști de protecție, prin păduri. După ce am citit primul volum din Istoria cruciadelor de Steven Runciman am știut că trebuie să revin în Puglia cât mai repede cu putință. Regiunea mă fascinase oricum, și îmi doream să ajung și la misteriosul Castel del Monte la care nu am am ajuns în vacanța din 2015. Din acest volum am aflat despre Monte Sant'Angelo Located 2.2 km from Santiago de Compostela Cathedral, 2.4 km from Tourism Office and 2.1 km from Area Central, Alojamiento ideal en Santiago provides accommodation situated in Santiago de Compostela. Featuring garden and city views, this apartment also provides guests with free WiFi. This apartment is equipped with 3 bedrooms, a kitchen with a.

Traseu cu bicicleta MTB XC El Camino de Santiago del Norte3Biserica Albastră - Iubesc Viaţa

Dincolo de Santiago de Compostela se află Finisterre, capul stâncos al uscatului european, acolo unde mai demult se credea că se termină Pământul, înainte de descoperirea altor continente. Staţia-terminus Finisterre se află la nici 100 de kilometri de Santiago de Compostela, iar la încă 30 de kilometri este pitorescul sat pescăresc. Tura in Spania: El Camino de Santiago (Norte) Am facut un mic jurnal al unei ture de ~ 350 km in nordul Spaniei, pe o varianta a drumului de pelerinaj El Camino, varianta numita Camino del Norte. Din pacate, nu am avut timp decat de aproximativ o treime din el, dar a fost foarte misto. Noi suntem Adriana si Tavi, proaspat casatoriti I-am dat banii după doi ani de zile, a fost extrem de greu pentru că nu am avut de lucru și am mai deschis un bar în Centrul Vechi. Ăla m-a îngropat. Eu m-am gândit că va fi ca în Spania. Acolo, unde am stat eu, de vineri după amiază până duminică seara, se închidea tot centrul și orice terasă, bar sau restaurant funcționa Iulian Chifu Europa / Exegeze după articolul fluviu de propagandă al lui... 66 Ion M. Ionita Politică / O creştere economică de speriat 36 George Damian Şcoală / Cum să distrugi un liceu de elită Targul Vesel de Toamna. Friday UTC+03 at Cetatea Alba Carolina. 50 guests. Rețete pentru Planetă. Schimbăm hrana, nu clima! Wed, Sep 16 UTC+03 at Tasuleasa Social. 138 guests. YoniLove - - retreat de Feminitate. Tomorrow UTC+03 at Meander A fost primul Camino făcut de profesoară, un traseu care duce spre orașul spaniol Santiago de Compostela, și de atunci, vara, pleacă unde vede cu ochii. Într-un an, a mers pe jos de la Galați la Constanța și i-a luat aproape trei săptămâni, iar vara trecută și-a dat refresh într-un nou traseu Camino, mergând 780 de.