Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților. Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților este o parte componentă a Bisericii Ortodoxe Române. Este alcătuită din cinci protopopiate: Suceava I, Suceava II, Câmpulung Moldovenesc, Rădăuți și Fălticeni, toate în județul Suceava. Acestea cuprind 40 mănăstiri și peste 380 de parohii, cu aproape. În perioada 3-4 iunie se desfăşoară lucrările Simpozionului Internaţional Mehedinţi - istorie, cultură şi spiritualitate, ajuns la cea de-a XIII-a ediţie. Acesta este organizat cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, prin Sectorul Cultural şi Învăţămâ.. Adresa: Str. Nicolae Corneanu Nr. 11 325400 Caransebeş, România: Tel: Fax: 0255.516.412 0255/516.40
Sute de preoți și mii de credincioși, oameni de cultură, autorități județene și centrale au participat duminică, 23 februarie 2020, la Catedrala mitropolitană din Cluj-Napoca, la hirotonia părintelui arhimandrit Benedict Vesa, ca episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului Organizat cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, prin Sectorul Cultural şi Învăţământ al Centrului Eparhial, în parteneriat cu Facultatea de Teologie din Craiova, manifestarea reuneşte, până pe 4 iunie, nume sonore ale culturii româneşti contemporane,.. Episcopia Tulcii, Tulcea. 7,529 likes · 1,154 talking about this · 6 were here. Bine ați venit pe pagina oficială a Episcopiei Tulcii (Patriarhia Română). Pe această pagină veți avea ocazia ca să..
Vineri, 30 aprilie 2021, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit slujba Deniei Prohodului Domnului în Parohia Sfântul Apostol Toma și Sfântul Ierarh Nicolae din Zalău, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, între care s-au numărat și Preacucernicul Părinte paroh Ionuț Pop, vicarul eparhial al Episcopiei Sălajului și Preacucernicul Părinte Arhid. Ionică. Praznic al Întâmpinării Domnului, prilej cu care s-a aniversat și împlinirea a 25 de ani de la consacrarea Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu ca arhiereu, a fost moment de înnoire duhovnicească, pentru toți reprezentanții autorităților centrale, județene și locale și mulțime de credincioși din Episcopia Sloboziei și.
Marți, 3 noiembrie 2020, în sala Sinaxar din cadrul Muzeului Mitropolitan Iași a avut loc vernisajul expoziției de artă sacră Tezaru - Episcopia Tulcii. La eveniment au participat Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, și Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii. Evenimentul este organizat de Mitropolia Moldovei și Bucovinei. Episcopia Tulcii este o eparhie a Bisericii Ortodoxe Române, sufragrană Mitropoliei Munteniei și Dobrogei. Are sediul în Tulcea, jurisdicția în județul omonim și este condusă de episcopul Visarion Bălțat.. În data de 14 aprilie 2004, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât înființarea Episcopiei Tulcii, hotărâre validată în cadrul ședinței Adunării.
Sfântul Sinod s-a întrunit joi în şedinţă de lucru pentru prima dată în anul 2020. În timpul întâlnirii prezidate de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va fi ales noul Episcop vicar la Cluj Episcopia Tulcii este o eparhie a Bisericii Ortodoxe Române, sufragrană Mitropoliei Munteniei și Dobrogei. Are sediul în Tulcea, jurisdicția în județul omonim și este condusă de episcopul Visarion Bălțat Credincioșilor acestei parohii le spun că întristarea lor să se prefacă în bucurie, iar cei doi să fie primiți în Raiul dumnezeiesc, a cuvantat Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii. Citește și: Doliu în Episcopia Tulcii. Un preot şi soţia lui au murit într-un tragic accident
Stiri ortodoxe: Posturi clericale vacante in Arhiepiscopia Ramnicului . In cadrul Arhiepiscopiei Ramnicului au fost scoase la concurs mai multe parohii din mediul urban si rural, informeaza Ziarul Lumina .'Examenul se adreseaza preotilor cu vechime mai mare de cinci ani, dar si candidatilor licentiati in teologie Buzău. Asociaţia Ortodoxă Filantropia - Berca este o organizaţie non-guvernamentală şi non-profit, fondată în anul 2004, cu scopul de a se implica în derularea proiectelor... Centrul de zi Dănuţ din Parohia Broșteni I - jud. Vrancea Credincioșilor acestei parohii le spun că întristarea lor să se prefacă în bucurie, iar cei doi să fie primiți în Raiul dumnezeiesc, a cuvântat Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii. Se îndreptau de la Ierusalimul pământesc, la Ierusalimul Ceresc, a mai spus Episcopul Tulcii Episcopia Hușilor scoate la concurs mai multe parohii vacante de gradul I urban şi de gradul I şi II rural. Între 20 octombrie şi 17 noiembrie 2020 se vor depune dosarele la Centrul eparhial Huși, iar pe 24 noiembrie 2020 se va susţine proba practică liturgică (pentru parohiile de gradul I urban și rural)
Posturi neclericale vacante în Arhiepiscopia Bucureştilor. 15 martie, pentru prima parohie, respectiv 7 martie - 7 aprilie, pentru ultimele două parohii menţionate. Un alt post neclerical vacant este cel de paznic, la Parohia Andronache, Protoieria II Capitală, perioada de candidare fiind 28 februarie - 15 martie.. Episcopia Tulcii. A donat 20.000 de lei Spitalului Județean de Urgență Tulcea, pentru materiale sanitare. În cooperare cu autoritățile locale, a început colecte de alimente la parohii și distribuția de hrană către cei vulnerabili. S-au colectat și distribuit 750 kg alimente neperisabile, 150 kg de legume, 250 de perechi de mănuși.
Participanți la Sinaxa stareților și starețelor din Mitropolia Munteniei și Dobrogei. P arte integrantă a vieţii bisericeşti din cuprinsul Bisericii Ortodoxe Române, activitatea obştilor monahale se desfăşoară după exigenţele vieţii călugăreşti statornicite de sute de ani în mănăstirile de pe pământul românesc, în baza rigorilor canonice (sf. Can. 4, 8, 24 IV ecum. Slujba Sfintei Învieri la Catedrala Episcopală Sf. Ier. Nicolae din Tulcea. FOTO Episcopia Tulcii . Întrucât slujbele de Florii, slujbele din Săptămâna Mare (a Sfintelor Pătimiri) şi de Sfintele Paşti vor fi săvârşite anul acesta doar de slujitorii bisericeşti, fără participarea credincioşilor mireni, pentru a oferi credincioşilor o anumită consolare şi pentru a diminua. Sediu: Str. Episcopiei, nr. 13, 080015, Municipiul Giurgiu, Judeţul Giurgiu Telefon: 0246/214.079 Fax: 0246/214.081 E-mail: episcopia.giurgiului@yahoo.com Website. Numiri de preoţi în Episcopia Caransebeşului. Galerie foto (1) Galerie foto (1) Pe ordinea de zi a şedinţei s-au aflat temeiuri privitoare la numirea de preoţi în parohiile vacante ale eparhiei, aprobarea unei noi metodologii de notare administrativă a preoţilor din eparhie pe anul 2011. Este de asemenea foarte important a ne. 6. Episcopia Dunarii de Jos, cu sediul in municipiul Galati. 7. Episcopia Sloboziei si Calarasilor, cu sediul in municipiul Slobozia. 8. Episcopia Alexandriei si Teleormanului, cu sediul in municipiul Alexandria. 9. Episcopia Giurgiului, cu sediul in municipiul Giurgiu. 10. Episcopia Tulcii, cu sediul in municipiul Tulcea. II
STATUT (R) 16/01/2008 - Portal Legislativ. STATUTUL din 16 ianuarie 2008 (*republicat*) pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române. EMITENT. GUVERNUL ROMÂNIEI. Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 97 din 10 februarie 2020. *) Republicat în temeiul art. II din Ordinul secretarului de stat al Secretariatului de Stat pentru. Situl oficial al Episcopiei Ortodoxe a Caransebesului. Știri și comunicate de presă, istoricul episcopiei, P.S. Lucian Mic, Episcopul Caransebeșului, structura administrativă, biserici și mănăstiri, învățământ teologic, activitatea culturală și socială Hotărârea 53/2008 (HOTARARE Nr. 53 din 16 ianuarie 2008 privind recunoasterea Statutului pentru organizarea si functionarea Bisericii Ortodoxe Romane Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 50 din 22 ianuarie 2008 Notă Aprobat prin HOTĂRÂREA nr. 53 din 16 ianuarie 2008, publicată în Monitorul Oficial nr. 50 din 22 ianuarie 2008. Dispoziții generale + Articolul 1 Biserica Ortodoxă Română este comunitatea creștinilor ortodocși, clerici, monahi și mireni, constituiți canonic în parohii și mânăstiri din eparhiile Patriarhiei. Episcopia Tulcii, Tulcea. 7,493 likes · 1,292 talking about this · 6 were here. Bine ați venit pe pagina oficială a Episcopiei Tulcii (Patriarhia Română). Pe această pagină veți avea ocazia ca să..
Academia.edu is a platform for academics to share research papers Statutul pentru organizarea si functionarea Bisericii Ortodoxe Romane, Republicat 2020. Articolul 1. Biserica Ortodoxa Romana este comunitatea crestinilor ortodocsi, clerici, monahi si mireni, constituiti canonic in parohii si manastiri din eparhiile Patriarhiei Romane aflate in interiorul si in afara granitelor Romaniei, care marturisesc pe Dumnezeu in Sfanta Treime, Tatal, Fiul si Duhul. Marţi, 3 Martie 2015, a avut loc prima întâlnire din acest an a responsabililor de catehizare din Episcopia Maramureșului și Sătmarului. Aceasta a debutat la ora 11.00, la Catedrala Episcopală Sfânta Treime din Baia Mare, în sala Sf. Iosif Mărturisitorul sub îndrumarea Preasfinției Sale Iustin Sigheteanul Sfânta Liturghie Arhierească la biserica Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel din Baia Mare ; Duminică, 29 decembrie 2019, duminica după Naşterea Domnului, când credincioşii ortodocşi pomenesc pe cei 14.000 de punci ucişi din porunca lui Irod, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească la biserica cu hramul. Episcopia Sălajului este o episcopie în cadrul Bisericii Ortodoxe Române, cu sediul episcopal în municipiul Zalău.A fost înființată în 2008, ca episcopie sufragană a Mitropoliei Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului.Din 2008 episcop al Episcopiei Sălajului este Petroniu Florea.Catedrala Episcopiei Sălajului este biserica Sfânta Vinere
Hramul Catedralei Episcopale Învierea Domnului din Caransebeș. 09.05.2021. În Duminica Tomii, părintele protopop Iosif Frenț al Protopopiatului Băile Herculane a participat la prăznuirea hramului Catedralei Episcopale Învierea Domnului din Caransebeș. Sursa: www.episcopiacaransebesului.ro In cadrul Protoieriei Urlati, din Arhiepiscopia Bucurestilor, a avut loc ieri, 10 august, o conferinta administrativa cu preotii din Protoierie, informeaza Ziarul Lumina .'In cadrul conferintei preotesti am discutat despre anumite probleme administrative, dar si despre continuarea apelului pentru sinistrati, deoarece colecta este inca in desfasurare episcopia-sloboziei-si-calarasilor 'Avortul - opreste o inima care bate. Cu binecuvantarea Preasfintitului Parinte Vincentiu, Episcopul Sloboziei si Calarasilor, Protopopiatul Urziceni a organizat pe data de 24 mai 2011, o sesiune de informare adresata elevilor din cadrul Grupului Scolar Agricol din Municipiul Urzicen Episcopia Tulcii, cu sediul în municipiul Tulcea. II. - Mitropolia Moldovei si Bucovinei, cuprinzând: 11. Arhiepiscopia Iasilor, cu sediul în municipiul Iasi. În caz de vacante la protopopiate, parohii si mânastiri, Chiriarhii vor lua masuri pentru asigurarea suplinirii pâna la numirea noilor titulari
Episcopia cuprinde 40 de comunităţi bisericeşti (21 de parohii, 16 filiale şi trei aşezăminte monahale: Gyula, Sacăl şi Bichiş), organizate în trei protopopiate. 3. Episcopia Ortodoxă Română a Vârşeţului, cu reşedinţa în Vârşeţ - SERBIA & MUNTENEGRU, având în componenţa sa 40 de parohii, în care slujesc 22 de preoţi Teologie pentru azi. O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate. Meniu și widget-ur Sfinţire şi binecuvântare pentru preşcolarii din Roman. 13 avril, 2011 - 21:5
Proiectele Bisericii impotriva traficului de persoane (9) - 03-08-2021 Anul trecut, în România s-au înregistrat 596 cazuri de victime ale traficului de persoane. 77,7% dintre persoanele identificate erau de sex feminin, iar 42,8% erau minore. În ceea ce priveşte modul de exploatare, în cursul aceluiaşi an, 72% au fost exploatate sexual, 15,8% prin muncă, 6,2% au fost exploatate prin. 6. Episcopia Dunării de Jos, cu sediul în municipiul Galaţi. 7. Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor, cu sediul în municipiul Slobozia. 8. Episcopia Alexandriei şi Teleormanului, cu sediul în municipiul Alexandria. 9. Episcopia Giurgiului, cu sediul în municipiul Giurgiu. 10. Episcopia Tulcii, cu sediul în municipiul Tulcea. II Că legătura dintre episcop şi eparhia lui este ca o legătură de căsătorie, rezultă şi din expresia de Biserică văduvită folosită pentru episcopiile vacante, de exemplu în canonul 25 al Sinodului IV ecumenic118. Această perspectivă teologică asupra principiului jurisdicţional are mai multe consecinţe Ultimele stiri cu tema Cudalbi din localitatea Galati. Afla cele mai noi informatii despre Cudalbi, concentrate intr-o sectiune speciala pe Ziare.com. - Pagina
Propunerile Preafericirii Sale vizează diverse activităţi şi domenii: 1. Înfrăţirea parohiilor mai darnice din mediul urban cu parohii mai sărace din mediul rural, pentru a oferi sprijin frăţesc spiritual (încurajare) şi material (financiar, alimentar, haine, materiale de construcţii pentru biserică, pentru casa parohială şi. Episcopul Tulcii †Petroniu Episcopul Sălajului †Gurie Episcopul Devei şi Hunedoarei †Daniil 90 de manastiri si schituri, 11 parohii si mii de mireni Episcopia Oradiei care, ca ultim gest de profunda ingrijorare si disperare, ne adresam Domniei Voastre cu urmatoarele lucruri cat se poate de grave, pe care trebuie sa le stiti. Situl oficial al Episcopiei ortodoxe Tulcea (Episcopia Tulcii), Praznicul Bunei Vestiri sarbatorit la Tulcea, Ziarul Lumina, 2010 martie 27, Bucurii si bune vestiri la Tulcea, autor Alexandru Chituta, Ziarul Lumina, 2014 februarie 12, In data de 11 februarie 2014 a avut loc Conferinta preoteasca in Protopopiatul Tulcea, 24 martie 2016, Buna.
Episcopia Dunarea de Jos, ridicata la rang de Arhiepiscopie. Galati / ortodox. La sfarsitul acestei saptamani are loc un eveniment foarte important pentru credinciosi. Episcopia Dunarii de Jos va fi ridicata la rang de Arhiepiscopie. Ceremonialul religios va avea loc duminica de la ora 11.30 si va fi gazduit de Catedrala Episcopala In articolul sau din Evz.ro, intitulat Mitropolia Ardealului şi noua hartă a BOR.Cum va modifica reforma administrativ-teritorială organizarea bisericii (18 iunie 2011), Florian Bichir pune in discutie posibila reorganizare administrativa bisericeasca pe structura viitoarei impartiri pe regiuni de dezvoltare a Romaniei, bazandu-se, in principal, pe ideea ca Biserica, urmand modelului.
Episcopul Tulcii †Petroniu Episcopul Sălajului †Gurie astfel: 1 Centru Patriarhal, 6 mitropolii, 10 arhiepiscopii, 13 episcopii, 1 vicariat, 182 de protopopiate, 11.674 de parohii şi 2.658 de filiale, 475 de mănăstiri, 175 de schituri, 10 metocuri. 532 de preoţi în instituţiile bugetare de stat. Posturi clericale vacante. revista ortodoxa octombrie 2009 by logorelu. Leia gratuitamente por 30 dias. Configurações de Usuári 6. Episcopia Dunării de Jos, cu sediul în municipiul Galati; 7. Episcopia Sloboziei si Călărasilor, cu sediul în municipiul Slobozia; 8. Episcopia Alexandriei si Teleormanului, cu sediul în municipiul Alexandria; 9. Episcopia Giurgiului, cu sediul în municipiul Giurgiu; 10. Episcopia Tulcii, cu sediul în municipiul Tulcea; II În cadrul episcopiei noastre sunt 319 parohii, în care slujesc 450 de preoţi şi diaconi. Episcopia este împărţită administrativ în şase protoierii, câte trei în fiecare judeţ: Slobozia, Urziceni şi Feteşti în judeţul Ialomiţa şi Olteniţa, Călăraşi şi Lehliu în judeţul Călăraşi. În cadrul eparhiei, viaţa monahală.
Despre sinodul de la Creta, un SINOD TALHARESC (MINCINOS), sinodul Panortodox fals, mincinos - Despre ECUMENISM si VANZAREA DREPTEI CREDINTE, CREDINTA ORTODOXA - ECUMENISMUL este SUMA TUTUROR EREZIILOR, EREZIA EREZIILOR! - SINODUL MINCINOS din 201  ANEXĂ din 19 decembrie 2019 privind modificări şi completări la Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, recunoscut prin Hotărârea Guvernului nr. 53/2008 EMITENT: Secretariatul de Stat pentru Culte PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 13 bis din 10 ianuarie 202 C legtura dintre episcop si eparhia lui este ca o legtur de cstorie, rezult si din expresia de ,Biseric vduvit Iolosit pentru episcopiile vacante, de exemplu n canonul 25 al Sinodului IV ecumenic 118. Aceast perspectiv teologic asupra principiului jurisdictional are mai multe consecinte Episcopia Dunării de Jos, cu sediul în municipiul Galaţi; 7. Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor, cu sediul în municipiul Slobozia; 8. Episcopia Alexandriei şi Teleormanului, cu sediul în municipiul Alexandria; 9. Episcopia Giurgiului, cu sediul în municipiul Giurgiu; 10. Episcopia Tulcii, cu sediul în municipiul Tulcea; II